Aproape toată lumea are alunițe și aproape nimeni nu le privește cu adevărat. Le știm ca pe niște puncte fixe pe hartă, atât de familiare încât devin invizibile. Tocmai de aceea, o modificare lentă poate trece neobservată luni sau ani — iar în dermatologie, timpul e singura variabilă care contează cu adevărat.
Vestea liniștitoare e că marea majoritate a alunițelor rămân banale toată viața. Vestea care justifică acest articol e că melanomul, atunci când e depistat devreme, are o rată de vindecare foarte mare, iar când e depistat târziu devine una dintre cele mai agresive forme de cancer. Diferența dintre cele două scenarii ține, de multe ori, de un consult făcut cu câteva luni mai devreme.
Regula ABCDE, explicată fără jargon
E instrumentul de triaj pe care îl folosesc dermatologii din întreaga lume și pe care îl poate aplica oricine în fața oglinzii. Cinci litere, cinci întrebări:
- A – asimetrie. Dacă ai trage o linie imaginară prin mijloc, cele două jumătăți nu s-ar suprapune.
- B – borduri. Marginile sunt neregulate, zimțate, imprecise, se pierd în pielea din jur în loc să fie clar delimitate.
- C – culoare. Mai multe nuanțe în aceeași leziune: maro deschis lângă maro închis, negru, roșu, albastru sau zone care și-au pierdut pigmentul.
- D – diametru. Peste 6 milimetri, aproximativ cât o gumă de creion. Nu e o regulă absolută — melanoamele mici există — dar dimensiunea rămâne un criteriu util.
- E – evoluție. Cel mai important dintre toate. Orice schimbare în timp: creștere, îngroșare, schimbare de culoare, sângerare, mâncărime, crustă care nu se vindecă.
Dacă ar fi să reții un singur criteriu, acela e E. O aluniță mare, asimetrică și cu două nuanțe, care arată exact la fel de douăzeci de ani, e mult mai puțin îngrijorătoare decât una mică și regulată care s-a modificat vizibil în ultimele șase luni.
Semnul rățuștei urâte
E un al doilea instrument, mai puțin cunoscut și surprinzător de eficient. Alunițele unei persoane tind să semene între ele, ca membrii unei familii. Dacă una iese din tipar — e vizibil mai închisă, mai mare, altfel colorată sau altfel formată decât toate celelalte — merită arătată, chiar dacă nu bifează niciun criteriu ABCDE.
Dermatologii mai atrag atenția asupra unor localizări pe care oamenii nu le verifică niciodată: scalpul, spatele, sub sâni, între degete, sub unghii și tălpile. O bandă pigmentată nouă, care se lățește, sub o unghie, fără istoric de traumatism, e un motiv serios de consult. La fel, o leziune pe talpă care crește.
Cine ar trebui să meargă la control periodic
Nu toată lumea are nevoie de aceeași frecvență. Riscul crescut apare la persoanele cu piele deschisă care se arde ușor și nu se bronzează, cu părul blond sau roșcat și ochi deschiși; la cele cu peste cincizeci de alunițe; cu antecedente familiale de melanom; cu arsuri solare severe în copilărie sau adolescență; cu istoric de solar; și la cele imunosupresate.
Pentru aceste categorii, recomandarea uzuală e o dermatoscopie anuală. Pentru restul, un consult la unu-doi ani și o autoexaminare la trei luni acoperă bine situația. Autoexaminarea se face la lumină bună, cu o oglindă de mână pentru spate, sau — varianta mult mai practică — cu fotografii ale zonelor greu accesibile, făcute cu telefonul și comparate peste câteva luni.
Un moment natural pentru verificare e sfârșitul verii, când ai stat oricum dezbrăcată la soare și când pielea a acumulat expunere. Aceeași perioadă în care oricum îți refaci rutina și te ocupi de îngrijirea pielii și a părului după expunerea la soare și clor e un bun reper pentru a-ți face și inventarul alunițelor.
Ce se întâmplă la consultație
Procedura e nedureroasă și rapidă. Medicul examinează leziunile cu dermatoscopul, un instrument cu lumină polarizată și mărire, care arată structuri invizibile cu ochiul liber — rețele pigmentare, vase, puncte, structuri regulate sau haotice. În multe cabinete se face cartografiere digitală: fotografii stocate, comparate la controalele următoare, ceea ce transformă criteriul „evoluție” din impresie în măsurătoare.
Dacă o leziune ridică suspiciuni, se excizează chirurgical, cu margine de siguranță, și se trimite la histopatologie. Nu se cauterizează, nu se arde cu laser și nu se tratează cu preparate din farmacie — orice metodă care distruge țesutul fără a-l analiza elimină exact proba de care ar fi fost nevoie. Din același motiv, alunițele se protejează, nu se tratează, în timpul procedurilor estetice; specialiștii care fac epilare definitivă cu laser le acoperă înainte de fiecare ședință.
Rămâne un singur lucru de spus, și e mai degrabă despre psihologie decât despre medicină: amânarea nu vine din lipsa de informație, ci din teama de răspuns. Statistic, o programare la dermatolog pentru o aluniță suspectă se termină, în marea majoritate a cazurilor, cu o confirmare că e benignă și cu recomandarea de a reveni peste un an. E un preț mic pentru liniștea care urmează.
